PRIMA SEDINTA LIONS CLUB PLOIESTI DIN ANUL LIONISTIC 2014-2015

Vineri, 12 Septembrie 2014, Clubul Lions Ploiesti a marcat reluarea activitatii organizand prima sedinta din anul lionistic 2014-2015.

Membrii s-au adunat dupa o vacanta in care activitatile clubului nu au lipsit, spiritul Lions ramanand in alerta tot timpul.

Au fost facute  propuneri de proiecte si s-a conturat astfel, planul de activitati pentru anul in curs.

Programul va fi unul incarcat cu tot felul de actiuni deja consacrate la Club, dar si cu  unele noi, pe care membrii au considerat ca este necesar sa le implementeze, pentru a sprijini cu adevarat comunitatea.

Tot in prima sedinta s-a desfasurat si Pasul 1 din programul Club Excellence Process Lite (CEP-lite), program pe care clubul nostru a horatat sa-l initieze.

Pentru ca ne intereseaza Comunitatea si nevoile sale, am hotarat ca acest program de evolutie dedicat cluburilor, este mai mult decat oportun si necesar.

Membrii au imbratisat  pozitiv aceasta initiativa si pe durata sedintei au  incercat sa raspunda cu sinceritate  intrebarilor din cadrul etapelor programului. Au aflat astfel, la ce nivel se incadreaza  cu activitatea de Service, cat de importanta este comunicarea etc.

Programul nu se incheie aici, vor mai urma alte 3 sedinte de club, pe durata carora membrii Lions Ploiesti, vor parcurge pasi importanti in atingerea Excelentei in activitatile clubului.

La Ploiesti, ne dorim o comunitate puternica, membrii mandri ca fac parte din familia LIONS si sustinem de fiecare data cand avem ocazia astfel de activitati, menite sa uneasca si sa dezvolte  clubul nostru.

NOI SERVIM!

LIONS

Lions Clubs International reprezinta cea mai mare organizatie pentru servicii umanitare din lume, formata din oameni cu o pozitie sociala si morala recunoscute, capabili de a imbunatati soarta celor nevoiasi, uniti prin prietenie si animati de dorinta de a servi.



LIONS PLOIESTI

Lions Club Ploiesti


©2019 LIONS CLUB PLOIESTI - Designed by LIONS 2017

Search