DONATIE CARTI CHISINAU IUNIE 2014

LEII NE DĂRUIESC CĂRȚI        

E o realitate că bibliotecile școlilor noastre și marea majoritate a celor din localitățile Republicii Moldova, după 1989 și-au extins fondul cu donație de carte din România. Unele biblioteci din RM, „Alba Iulia”, „Transilvania”, „Maramureș” etc. chiar au fost înființate datorită unor oameni generoși punând la temelie cărți, suflet, generozitate și interes necondiționat, ca în R. Moldova să perpetue cultura și civilizația românească, însemne caracteristice acestui spațiu la fel românesc. Clubul LIONS, o organizație internațională care are ca obiectiv primordial nu mediatizarea imaginii, dar să dăruiască din potențialul său intelectual carte sau alte gesturi de caritate, a donat Liceului „V. Alecsandri” din Chișinău un lot de peste 3000 de cărți în repetate rânduri.         

LIONS Ploiesti – la Chișinău

Sărbătoarea ultimului clopoțel, tradițională la sfârșitul lunii mai, a fost pentru Liceul „V. Alecsandri” din Chișinău (director Daniela Vacarciuc) mai mult decât un bilanț al cunoștințelor. La festivitatea de încheiere a anului de studii a venit Clubul LIONS din Ploiesti, a cărui președinte este Camelia Krieb. Grație generozității sale, pornind de la principiile clubului – să dăruiești, să servești, să ajuți, să fii alături de cei care au nevoie, câțiva membri au venit cu un lot de carte la Alecsandri – aproape 2000 de cărți pentru biblioteca liceului. Astfel, pe rafturile bibliotecii liceului va fi mai multă beletristică, cărți științifice, dicționare. Din considerație pentru Alecsandri și pentru cei care poartă cu onoare numele înaintașului, alături de elevi, profesori, părinți și invitați la festivitatea ultimului sunet de clopoțel a fost și Clubul LIONS din Brașov, al cărui președinte este David Istvan, care promite că Prutul spre R. Moldova, îl va trece doar peste podul de carte, de acum încolo. Și invitația cadrelor didactice la o colaborare profesională, a elevilor în taberele de odihnă pe care le suportă clubul fac parte din agenda de lucru a programului lor. Așa se apropie frații, așa se leagă niște prietenii, se încheie un parteneriat, se revendică niște greșeli ale istoriei.      

Oamenii puternici nu-i pun la pământ pe alții, ci îi ridică

Pornind de la principiile clubului „că lucrul cel mai important făcut a fost acela de a ne forma pe noi înşine în spiritul lionismului, de a ne descoperi şi pune în acţiune resursele sufleteşti necesare mişcării LIONS”, acești oameni cu inimi calde și cu puterea regală a leului ce-i caracterizează, nu caută să-i pună pe alții la pământ, ci să-i ridice. Efectele carității sunt deja cunoscute: distribuirea de scaune rulante, haine, încălţăminte, articole de papetărie, jucării, medicamente,pentru Şcoala ajutătoare, nr. 8, a copiilor handicapaţi neuro-motori; organizarea unei biblioteci sonore, „Audio-club" prin dotarea cu 10 fotolii, 10 radio-magnetofoane şi 500 casete;ajutoare formate din îmbrăcăminte, pantofi, papetărie şi alimente,pentru patru şcoli speciale - handicapaţi şi surzi etc.      

Mulțumim LIONS Club Ploiesti (Camelia Krieb), Bacău (Romel Guțu), Brașov (David Istvan) pentru lumina cărții ce-o aduceți în Basarabia. Lumea se va mântui nu doar prin frumusețe, ci prin bunătatea sufletului. Cartea ne va ajuta să înțelegem mai bine mărturia Domnului că puterea stă în a dărui.         

prof. Silvia Strătilă

Liceul „V. Alecsandri” din Chișinău

LIONS

Lions Clubs International reprezinta cea mai mare organizatie pentru servicii umanitare din lume, formata din oameni cu o pozitie sociala si morala recunoscute, capabili de a imbunatati soarta celor nevoiasi, uniti prin prietenie si animati de dorinta de a servi.



LIONS PLOIESTI

Lions Club Ploiesti


©2019 LIONS CLUB PLOIESTI - Designed by LIONS 2017

Search